Social

25 noiembrie – „Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”

• Bookmarks: 1


În fiecare an, numeroase femei ajung în situații extreme, din cauza violenței existentă în familiile lor – abuzate fizic și emoțional, scoase afară din casă, adeseori alături de copii, amenințate, jignite, private de venituri, de hrană, de îmbrăcăminte, fără acces la educație sau la orice presupune un trai normal. Multe dintre ele înțeleg, greșit, că trebuie să tacă, să îndure și să meargă înainte, adeseori fiind vorba chiar de cutume transmise în familie, de-a lungul generațiilor. 

Pentru toate aceste femei care au nevoie de ajutor, DGASPC Timiș a implementat, în parteneriat cu Agenția Națională Pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, proiectul „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!” 

Astfel, victimele violenței domestice, beneficiază, în județul Timiș, de serviciile necesare, oferite prin intermediul unei locuințe protejate. Acest sprijin este cu atât mai util cu cât, adeseori, pentru a fi ajutate să revină la o viață normală, este necesară separarea victimelor de agresor și susținerea lor în tranziția către o viață independentă.

Scopul acestui serviciu presupune asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială, prin asigurarea asistenței de specialitate pentru victimele violenței domestice: găzduire cu capacitate de până la 6 locuri, pe o perioadă de maxim 12 luni, cu posibilitatea de prelungire a acesteia, în funcție de complexitatea cazului.

Prin serviciile furnizate, victimele beneficiază de tot suportul instituțional necesar . De-a lungul anului 2021, 13 persoane au beneficiat de servicii în cadrul locuinței protejate „VENUS”, 23 – de consiliere psihologică, 22 de persoane au fost consiliate vocațional și 2 persoane au beneficiat de consiliere juridică din partea DGASPC Timiș.

La fel ca în fiecare zi, astăzi, de „Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”, îndemnăm femeile care se află într-o relație abuzivă să rupă lanțul tăcerii, să aibă încredere în autorități și să apeleze la serviciile oferite pentru a putea depăși situația de criză în care se află.

comments icon0 comments
0 notes
21 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *