Una dintre cele mai periculoase șosele din țară, DN 6, a fost în acest weekend „păzit” de polițiștii de la rutieră din Caraș-Severin și Mehedinți. În trei zile au fost înregistrate aproape 550 de încălcări ale legii, un „record” negativ care însă subliniază motivele pentru care în ultima perioadă, în zonă, au avut loc adevărate carnagii.
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri din Caraș-Severin și Mehedinți au desfășurat acțiuni comune pe DN 6, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
„În urma acțiunilor desfășurate pe parcursul celor 3 zile, polițiștii au aplicat aproape 550 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 215.525 lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 110 permise de conducere, dintre care cele mai multe pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, 87 de permise de conducere, restul fiind reținute pentru depășirea limitelor legale de viteză cu mai mult de 50 km/h.
Dintre cele 542 de sancțiuni contravenționale aplicate, 300 au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză impuse pe tronsonul de drum.
Astfel de acțiuni se desfășoară în mod permanent pe drumurile publice din județ.”, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
În ultimele 2 săptămâni, pe DN 6, au fost înregistrate 5 accidente rutiere soldate cu 6 persoane decedate, 2 persoane rănite grav și 4 persoane rănite ușor, anul trecut în aceeași perioadă fiind înregistrat un singur accident rutier,soldat cu o persoană rănită grav.
Cele 5 accidente rutiere s-au produs pe fondul nerespectării regulilor privind depășirea, nepăstrării distanței intre vehicule, vitezei neadaptate la condițiile de trafic și altor preocupări de natură a distrage în mod periculos atenția în timpul condusului.