Adoptarea bugetului pentru 2022 se face prin convocarea unei ședințe de îndată, în comuna Moșnița Nouă! 47 de proiecte de hotărâre au fost trimise către consilierii locali, adică 350 de pagini, cu mai puțin de 24 de ore până la vot.
E grabă mare în Primăria Moșnița Nouă pentru adoptarea proiectului de buget. Cel puțin așa pare, după ce aleșii au convocat ședință de îndată a Consiliului Local pentru aprobarea lui. Mai mult decât atât, consilierii locali nu vor prea avea habar ce votează, de vreme ce au primit 350 de pagini de studiat, cu mai puțin de 24 de ore înainte de vot.
„Maine 10.02.2022 incepand cu ora 17:00 are loc sedinta extraordinara de indata a Consiliului Local Mosnita Noua. Astazi ne-au fost furnizate materialele pentru sedinta (~350 de pagini). Pe ordinea de zi se afla 47 de proiecte de hotarare, printre care proiectul de aprobare a bugetului, infiintarea Serviciului comunitar de utilitati publice Mosnita Noua.”, a transmis consilierul local USR, Cosmin Seracin.
Cu siguranță asta nu îi va opri de la vot.
Ședința urmează să fie transmisă pe pagina de Facebook a primăriei, de la ora 17.