Duminică, 5 iunie, de la ora 17:00, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș vă invită să luați parte la cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Etniilor, eveniment găzduit de Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.
”Celebrăm multiculturalitatea ce definește Banatul, prin intermediul obiceiurilor și tradițiilor etniilor: sârbă, germană, maghiară, bulgară, slovacă, rromă, evreiască, ucraineană, cehă și aromână, care vor etala frumusețea costumelor populare și vor aduce pe scena Muzeului Satului Bănățean cântece și dansuri ce reconstituie, într-un fascinant puzzle cultural, spiritul bunei trăiri împreună”, transmit reprezentanții CCAJT.
Invitați în recital sunt Vasile Conea, Otilia Duma și Formația Doru Țăranu.
Originar din Ciacova, județul Timiș, Vasile Conea reprezintă cântecul bănățean în tot ceea ce are el mai frumos și autentic, timbrul său inconfundabil este o adevărată marcă a folclorului românesc, iar publicul său simte fiecare notă izvorând direct din suflet. Artistul este cunoscut drept ”regele doinelor” , cântecele sale alinând dorul românilor de pretutindeni. Are în repertoriu peste 400 de melodii, 27 de casete, DVD-uri și discuri, aparițiile sale scenice fiind mereu evenimente memorabile. Despre sine, solistul mărturisește: „vocea nu mi-a tremurat niciodată, dar înaintea oricărui spectacol, indiferent în ce moment al carierei ai fi, e normal să ai emoţii. Vrei ca totul să iasă perfect”.
Otilia Duma este o foarte apreciată interpretă din zona Banatului. Și-a început cariera artistică la 18 ani. A urmat Facultatea de Litere. Este absolventă a Școlii de Arte din Timișoara, clasa de canto – muzică populară – profesor Carmen Popovici Dumbravă. A colaborat cu Ansamblul Profesionist Banatul și a lansat peste 100 de melodii populare.
Doru Țăranu este un instrumentist valoros care a colaborat cu cele mai cunoscute voci ale folclorului bănățean și a contribuit la lansarea multor tineri artiști bănățeni. A colaborat cu Ansamblul Profesionist Banatul și a lansat peste 50 de CD-uri cu muzică populară împreună cu artiști consacrați.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean și este finanțat de Consiliul Județean Timiș.