Localitatea Iecea Mică din comuna Cărpiniș a fost un sat șvăbesc în toată puterea cuvântului. Foarte puțini reprezentanți ai altor etnii s-au stabilit aici. Caracterul german s-a păstrat până la al doilea război mondial, nefiind influențat de administrația românească interbelică.
O dată cu războiul, unitatea demografică a germanilor se sparge, din diferite motive: încorporarea în armata germană și moartea pe front, persecuțiile politice care au urmat, deportările în Siberia, refugierea în Germania, etc.
După instalarea sistemului comunist, numărul germanilor din România a început să scadă vertiginos. În 1966 în Iecea Mică mai trăiau 543 de germani, adică jumătate din câți trăiau înainte de război, iar în locul lor au venit români din alte părți ale țării. După căderea comunismului, au plecat și ultimii germani.
Pe teritoriul satului Iecea Mică, arheologii Muzeului Banatului din Timişoara au făcut descoperiri arheologice care atestă vechimea aşezării. Astfel, la ieşirea din Iecea Mică, spre est, la o jumătate de kilometru distanţă, în apropierea sondei de extracţie 35, săpăturile au scos la lumină o întinsă aşezare daco-romană. Aici a fost descoperită o monedă de bronz din vremea împăratului Constans, iar la aproximativ doi kilometri de acest punct a fost descoperită o altă monedă de bronz, cu chipul împăratului Valentinianus I.
Tot la Iecea Mică, în punctul numit Raspas, pe un promotoriu cu un diametru de 250 de metri, au fost găsite urme ale unor locuinţe daco-romane. Nu departe de sonda 30, spre nord, în apropiere de şoseaua ce duce spre comuna Biled, au fost descoperite mai multe fragmente ceramice datate între secolele VIII-XI după Christos.
În centrul localității se află biserica romano-catolică care a fost construită în 1813. Biserica a fost donată de credincioșii romano-catolici, spre folosință, către credincioșii Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2003, și sfințită de către P.S Sa Lucian Lugojanul. Edificiul poartă hramul Sfântul Ilie.