Incident grav, în zona sensului giratoriu ce face legătura cu centura orașului, în Calea Aradului. Șoferul l-a lovit și l-a înjunghiat pe un pasager după ce au început să se certe.
„La data de 14.08.2022, în jurul orei 07.45, în timp ce conducea un autoturism din localitatea Covaci spre Timișoara, ajungând la sensul giratoriu din proximitatea societății Mahle de la intrarea în Timișoara, în urma unor neînțelegeri cu pasagerul din dreapta, inculpatul l-ar fi lovit pe acesta cu pumnul în zona piciorului, după care ar fi luat un briceag, l-ar fi deschis și l-ar fi înjunghiat în zona latero-cervicală stângă supraclaviculară, cauzându-i leziuni ce i-ar fi pus viața în primejdie”, susțin procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Șoferul acuzat de tentativă de omor a fost arestat pentru 30 de zile. Cercetările continuă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.