Daniel Vighi ar urma să se alăture personalităților care au primit distincția de Cetățean de Onoare al Timișoarei. Universitatea de Vest din Timișoara și primarul Dominic Fritz îl propun pe scriitorul Daniel Vighi – membru fondator al Societății Timișoara, Alianței Civice și al Asociației Culturale Ariergarda – pentru distincția de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara.
Daniel Vighi a fost în campania electorală din 2020 una dintre cele mai vocale personalități ale Timișoarei, care îndemna la alegerea lui Dominic Fritz pe buletinul de vot, la Primăria Timișoara.
„De numele lui Daniel Vighi se leagă o parte importantă a istoriei Timișoarei. Cunoscut prozator, eseist și publicist al generației optzeciste, în decembrie 1989 se alătură mișcărilor de protest care au condus la căderea regimului comunist. Numele său este legat și de redactarea Proclamației de la Timișoara, cel mai puternic document al Revoluției din 1989, poate mai valabil astăzi decât oricând. Membru fondator al Societății Timișoara, Alianței Civice și Asociației Culturale Ariergarda, Daniel Vighi este un exemplu de luptător pentru Timișoara, pentru democrație și pentru libertate”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Propunerea Universității de Vest și a primarului Timișoarei va fi supusă aprobării Consiliului Local Timișoara în ședința de azi, marți, 15 noiembrie.