Nicolae Robu a decis să le răspundă celor doi viceprimari ai Timișoarei, liberalul Cosmin Tabără și useristul Ruben Lațcău.
Asta după ce mașina viceprimarului Tabără a fost vandalizată miercuri, iar Lațcău a sugerat că Robu ar fi solicitat acest lucru. De asemenea, Tabără a precizat că „mi-ați vandalizat mașina în speranța că poate voi renunța la a milita pentru corectitudine, pentru examene corecte, pentru o competiție onestă”. Asta în condițiile în care și-a anunțat intenția de a candida din partea PNL pentru funcția de primar al Timișoarei.
„Stimați timișoreni, citind ce sunt în stare să declare unii-alții, oameni cu responsabilități, mă întreb ce-ar rezulta la verificarea lor psihiatrică -accentuez, psihiatrică, nu psihologică!-, respectiv la testarea de detectare a eventualului consum de către ei de substanțe care rătăcesc mintea? Pe bune! E trist că să ne punem astfel de întrebări am ajuns în Timișoara”, a afirmat Nicolae Robu.
De asemenea, Robu a declarat că și mașina lui a fost zgâriată pe vremea când era primar al Timișoarei, dar că nu s-a victimizat.
„Este sub demnitatea mea să intru în polemici cu oameni ce se dovedesc atât de josnici încât să folosească numele meu -explicit sau aluziv, e totuna!- într-un astfel de context, ca cel cu zgârâierea mașinii viceprimarului Tabără. Sunt convins ca timișorenii, cunoscându-ne și pe mine și pe ei, ne vor judeca pe fiecare așa cum merităm! Aștept ca Poliția să-l prindă pe făptaș -el trebuie prins și pedepsit aspru, evident, ca să fie de învățătură de minte și pentru alți derbedei-! În timp ce eram primar, și mașina mea a fost zgârâiată, chiar rău, adânc, cu un obiect metalic -probabil cui sau o cheie-, pe toată latura sa dinspre trotuar, așa cum, din păcate, s-a întâmplat și se întâmplă să fie zgârâiate și mașinile altor timișoreni. N-am spus nimic, nu m-am victimizat, mi-am reparat-o ca orice timișorean care a pățit așa ceva”, a adăugat fostul primar al Timișoarei.