Turiștii vor putea admira o nouă atracție în județul Timiș, în viitorul apropiat.
Apele Române Banat anunță că intenționează să implementeze un proiect de „renaturare” a unui tronson de pe râul Bega Veche.
Proiectul „Îmbunătățirea biodiversității habitatelor acvatice și ripariene prin creșterea conectivității laterale a corpului de apă și înființarea de zone umede pe sectorul inferior al râului Bega Veche” așteaptă aprobarea finanțării cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, care a fost prelungit până în 2023.
„Când finanțarea va fi sigură, se va întocmi proiectul tehnic și va fi demarată achiziția de execuție lucrări. Râul Bega Veche este un curs de apă puternic antropizat de amenajările hidrotehnice (îndiguiri) executate de-a lungul istoriei recente a Banatului. Pe o lungime de circa 20 km, pe sectorul inferior al râului, de la frontiera cu Serbia până în amonte de localitatea Beregsăul Mare, proiectul își propune să crească gradul de protecție și conservare a biodiversității și de refacere a ecosistemelor degradate, prin: crearea unor zone de diversificare a habitatelor ripariene și acvatice reconectarea și crearea unor zone umede permanente redeschideri de meandre”, a informat ABA Banat.
Valoarea estimată a proiectului se ridică la 27,3 milioane de lei.