Primăria Timișoara informează că începe campania de sterilizare gratuită a câinilor.
Asta după ce instituția a încheiat procedura de atribuire a contractului de concesiune a serviciilor medical-veterinare de sterilizare a câinilor aparținând rasei comune și metișilor acestora. Astfel, din 1 martie va demara campania pentru sterilizarea gratuită a 2.500 de câini ai căror proprietari au venituri mici.
„Dăm startul la campania prin care sprijinim persoanele care au venituri mici să-și sterilizeze câinii care nu sunt de rasă. Scopul nostru principal e clar: să prevenim azi abandonul de pui, care devin câinii vagabonzi de mâine. Apoi, vine vorba de respectul pe care trebuie să-l acordăm animalelor care sunt în grija fiecăruia dintre noi, să oferim ajutor persoanelor care nu au mijloacele financiare necesare și, astfel, să controlăm populația canină”, a afirmat primarul Dominic Fritz.
Potrivit Primăriei Timișoara, vor fi sterilizate gratuit animalele ai căror stăpâni, persoane fizice, au venituri sub salariul mediu brut și domiciliul sau reședința în Timișoara.
Valoarea totală estimată a contractului este de peste 250.000 lei, sumă care va asigura contravaloarea sterilizării pentru aproximativ 2.500 de câini, pe o perioadă de doi ani.