Zona Deta va avea o nouă țeavă de gaz, în viitorul apropiat.
Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru declararea proiectului de investiții “Conductă de transport gaze naturale Timișoara – Deta – Denta – Moravița” ca proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale se află în transparență publică și, în câteva săptămâni, va obține, de urgență, autorizația de construire.
„Alimentarea cu gaz a zonei Deta reprezintă o problemă de interes județean de care ne-am ocupat din primul moment deoarece riscă să afecteze peste 15.000 de persoane, scoli și unități medicale. Deși am contribuit la fiecare soluție temporară, atunci când cetățenii s-au confruntat cu scăderea presiunii sau a întreruperii gazului, nu ne-am oprit din căutarea unei rezolvări pe termen lung a situației”, a afirmat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Alin Nica a explicat că declararea prin Hotărâre a Guvernului a proiectului de investiții ca fiind de importanță națională în domeniul gazelor naturale înseamnă că acesta beneficiază de derogări si facilități în ceea ce privește drepturile asupra terenurilor afectate de lucrările de construire a conductei și de celeritate în derularea etapelor de obținere a avizelor sau autorizațiilor.