Încidente între suporterii UTA Arad și cei ai FC Universitatea Cluj, înaintea meciului de astăzi, de la ora 12:00, de pe 12.00, pe Arena “Francisc von Neuman”, din Arad.
Aproximativ 15 suporteri ai echipei UTA, s-au îndreptat în zona unde se aflau fanii clujeni, manifestând un comportament provocator verbal, conflictual. Jandarmii și polițistii care, pentru a preveni un potențial conflict, însoțeau suporterii echipei oaspete încă de la sosirea în municipiul Arad, au intervenit prompt și au dezamorsat situația, evitând contactul fizic între cele două galerii”, transmit reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara.
”In continuare, facem un apel la calm și fair play și le solicităm suporterilor să nu se implice în niciun fel de confruntări sau alte manifestări violente”, adaugă aceștia.