Asociația Suporterilor Timișoreni, „Druckeria”, anunță că în 25 mai va avea loc o manifestație în Piața Unirii din Timișoara, care să atragă atenția asupra dezastrului din infrastructura sportivă din oraș. Aceștia cer „Respect pentru sportul timișorean”.
„Pe 𝟮𝟱 𝗺𝗮𝗶 toată Timișoara sportivă spune 𝗦𝗧𝗢𝗣 celor peste 30 de ani de ignoranță și nepăsare. Te așteptăm.”, anunță pe pagina de Facebook cei de la Druckeria.
Reprezentanții ONG-ului vor să transmită prin această manifestație câteva solicitări tuturor decidenților politici și administrativi.
- „Acord politic consistent, nu doar de fațadă, între toți actorii politici din Timișoara și Timiș, cu scopul susținerii proiectelor sportive ale regiunii
- Lobby susținut și asumat din partea tuturor parlamentarilor de Timiș pentru implementarea și urgentarea proiectelor de infrastructură sportivă mare, care beneficiază de finanțare din bugetul de stat
- Declararea noului stadion al Timișoarei obiectiv prioritar de interes maxim, despre acest proiect vorbindu-se de mai bine de 20 de ani. De asemenea susținem declararea celorlalte obiective de infrastructură sportivă mare ca fiind prioritare, de interes maxim – noua sală Polivalentă și un nou bazin de înot de dimensiuni olimpice
- Susținere sporită, eficientă, transparentă și legală, din partea autorităților locale și județene pentru sectorul sportiv juvenil – sumele oferite în prezent sunt ridicole, în raport cu necesitățile unui club sportiv profesionist (acestea fiind în marea lor majoritate private, în Timișoara și aflându-se într-o competiție neloială cu inițiative susținute în mare parte din bani publici)
- Susținere publică, asumată și constantă din partea autorităților pentru cluburile sportive care încearcă să facă performanță, indiferent de sport”.
Aceștia au lansat și o petiție, care poate să fie semnată la adresa