S-a aflat numele constructorului care va realiza stadionul „lego” din Calea Buziașului din Timișoara.
Este vorba de societatea Tehnodomus, care va primi peste 97 milioane lei pentru proiectare și execuția lucrărilor.
„Avem câștigătorul desemnat pentru realizarea proiectului tehnic și a construcției primului stadion din Timișoara, după 60 ani! Luni seară, la ora 24.00, a fost termenul până la care se puteau depune contestații, dar, din fericire, nu s-a depus niciuna. Din patru societăți, toate respectabile, a fost aleasă cea mai bună ofertă raportată la preț-calitate, conform prevederilor legale: societatea Tehnodomus S.A., împreună cu firmele din subantrepriză, la o valoare a contractului de 97.002.850 lei, plus TVA”, a declarat Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei.
În scurt timp, Primăria Timișoara va semna contractul, urmează realizarea proiectului tehnic, obținerea avizelor, iar apoi execuția lucrărilor.
„Sper într-o colaborare constructivă între toți factorii care vor fi implicați, e nevoie de susținere la toate instituțiile. Să conștientizăm că suntem un oraș care nu are infrastructură sportivă, iar acum depinde exclusiv de noi să o facem! Să lucrăm împreună cu toții și să ajutam”, a precizat Cosmin Tabără.