Comunitatea LGBTQIA+ își cere din nou drepturile, fiind organizate o serie de acțiuni în această toamnă, în mai multe orașe din România, printre care și Timișoara.
Așadar, sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 19.30, pe fațada Operei din Timișoara va avea loc o proiecție intitulată „Libertate?”.
„De-a lungul timpului, comunitatea LGBTQIA+ din România a fost „dislocată din istorie” și împinsă în invizibilitate. Comunitatea cere să-și cunoască propria istorie, să știe cum a ajuns aici și să înțeleagă ce traume duse din generație în generație poartă pe umeri. (…) Pentru a continua lupta și educația, este crucial să cunoaștem trecutul nostru colectiv și să vorbim deschis despre poveștile noastre. Vă invităm, astfel, pe 14 octombrie, în Piața Victoriei, la Libertate?, o producție Identity.Education, în premieră; o reprezentare vizuală și audio a ultimilor 30 de ani de mișcări queer din România sub forma unui docu-concert proiectat pe Palatul Culturii din centrul Timișoarei, însoțit de muzică simfonică, compusă special pentru această ocazia”, au informat organizatorii evenimentului.
Acțiunea este organizată de Identity.Education, un ONG din Timișoara care luptă pentru drepturile comunității LGBTQIA+.
„Un eveniment din cadrul Luna Istoriei LGBTQIA+ Timișoara, organizat de Identity.Education. Evenimentul face parte din proiectul Istorii Invizibile, finanțat cu 489,592 RON prin grantul oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin EEA and Norway Grants. Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat și organizat în parteneriat, cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte”, au transmis organizatorii.