Vești bune pentru locuitorii din zona Dacia din Timișoara. Primăria anunță că a avansat proiectul privind realizarea unei parcări supraterane în acest cartier.
Dominic Fritz a semnat proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice, faza studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general pentru această investiție.
Prin acest proiect se vor amenaja 154 de locuri de parcare. Clădirea va avea parter, două etaje și terasă.
„Investiția va fi realizată pe un teren liber de construcții, având funcțiunea de parcare la sol. Durata de realizare a investiției este de 31 de luni, de la data ordinului de începere, din care șase luni proiectare, o lună pentru derularea procedurii de achiziție, iar durata de execuție estimată este de 24 de luni. Calitatea amenajării și funcționalității spațiului public este un factor major al calității vieții în oraș. Amenajarea acestei parcări și a zonei adiacente va crește atractivitatea și siguranței spațiilor publice, va rezolva accesibilitatea pentru toate categoriile de pietoni, dar și pentru celelalte mijloace de transport”, a transmis Primăria Timișoara.
Valoarea totală a investiției este de aproape 19 milioane de lei, cu TVA inclusiv, sumă fiind alocată de la bugetul local al Primăriei Timișoara.