Amfetamină, canabis, cocaină, ecsatsy, LSD – pe toate le-ar fi comercializat mai mulți tineri români și tunisieni, studenți în Timișoara, încă din 2021. Procurorii susțin că ar fi format o rețea și ar fi comercializat direct sau prin intermediari droguri de risc și mare risc pentru sume cuprinse între 100 și 1.000 de lei.
„La data de 1 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, efectuează 15 percheziții domiciliare, în județul Timiș, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.