În această după-amiază, la ora 15.05, în cartierul Valea Cenchii din municipiul Caransebeș s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a două persoane.
„Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 19 ani conducea un autoturism pe strada de acces către Cartierul Valea Cenchii din Caransebeș, la intersecția cu strada Muntele Nemanu, a intrat în coliziune laterală cu partea dreaptă a unui autoturism condus pe drumul prioritar de un bărbat de 72 de ani.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto de 72 de ani și a pasagerei dreapta față, de 76 de ani.
Tânărul de 19 ani a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.