Primăria informează că doar până luni, 15 ianuarie, mai poate fi completat sondajul privind calitatea vieții în Timișoara, pentru anul 2023.
Sondajul este deschis întregii comunității timișorene și constă în realizarea unei anchete sociologice bazate pe un chestionar aplicat față-în-față și online. Timișorenii cu vârsta peste 18 ani sunt invitați să acceseze sondajul AICI, pentru a răspunde la întrebările propuse de Facultatea de Sociologie și Psihologie, din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
„Începând din 2016, Universitatea de Vest din Timișoara realizează anual „Barometrul Calitatea Vieții în Timișoara”, având ca scop furnizarea de date empirice relevante pentru administrația publică locală și toți ceilalți actori instituționali implicați în viața orașului privind situația și dinamica socială din comunitatea locală, în scopul orientării politicilor publice și proiectelor strategice locale, în context regional și național. Barometrul este realizat conform normelor metodologice din domeniu și asigură anonimizarea datelor persoanelor care oferă răspunsuri”, a informat Primăria Timișoara.
Instrumentul de cercetare utilizat în cadrul „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara” este dezvoltat de un grup de cercetători în sociologie, geografie socială și științe ale comunicării de la Universitatea de Vest din Timișoara.