Polițiștii locali au aplicat amenzi unui număr de trei șantiere din Timișoara. Asta pentru că nu au luat măsuri pentru a le păstra curate.
„Ne asigurăm că regulile privind curățenia și colectarea deșeurilor sunt respectate de toți. Recent, reprezentanții Poliției Locale au efectuat verificări amănunțite în cadrul a trei șantiere. În fiecare locație, au depistat abateri de la norme, sancționându-le prompt. Pe șantierul de pe str. Circumvalațiunii, la nr. 1A, s-a aplicat o sancțiune contravențională de 2500 de lei pentru murdărirea carosabilului. De asemenea, deficiențele constatate trebuie remediate în termen de o zi. Peste drum, un alt șantier a fost supus unei verificări atente. Societatea care desfășoară lucrări a fost invitată la sediul DGPLT, cu documente din care să rezulte trasabilitatea deșeurilor. Vor fi aplicate 2 sancțiuni pentru murdărire si neamenajarea drumului în incinta șantierului, de la rampa de spălare până la carosabil. Nici șantierul de pe bulevardul Nicolae Titulescu, numărul 5, nu a scăpat de atenția autorităților. Aici au fost aplicate 2 măsuri de sancționare contravențională cu amendă (2500 de lei fiecare) pentru murdărirea căilor publice la ieșirea din organizarea de șantier și pentru depozitarea deșeurilor direct pe sol”, a informat Primăria Timișoara.
Potrivit reprezentanților instituției, locațiile vor fi reverificate zilnic de echipele mixte de control din cadrul Poliției Locale Timișoara.