Avalanța a avut loc luni dimineața. S-a aflat târziu despre incident pentru că în zonă nu e semnal și nu a sunat nimeni la 112.
Cei doi care au scăpat cu viață, au coborat pe skiuri cu cel decedat până în stațiunea Muntele Mic. De acolo a fost dus la spital la Caransebeș, unde medicii au confirmat decesul.
Potrivit șefului Salvamont Caraș-Severin, Cornel Galescu, cei trei au fost transportați cu elicopterul pe partea vestică a vârfului Căleanu din Munții Țarcu, să schieze. Acolo au fost surprinși de avalanșă.
sursa foto: petrucristescu.com/caleanu/