Un bărbat care se plimba prin centrul Timișoarei a observat un transpalet lângă o căsută de la Târgul de Paști. Individul a decis să-l fure, pentru a se folosi de transpalet pentru a transporta diverse obiecte voluminoase. Polițiștii locali aflați în patrulare prin Piața Libertății i-au venit de hac hoțului.
„Polițiștii locali aflați în patrulare în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.00, în zona centrală a municipiului, au observat un bărbat care ieșea de după căsuțele amplasate în Piața Libertății trăgând după el, spre Strada Mărășești, un transpalet. Pentru că părea suspectă deplasarea acestuia la acea oră, polițiștii locali au trecut la legitimarea bărbatului, stabilind că se numește S.A., are 46 de ani și este din Baia Sprie, județul Maramureș. Întrebat de unde are transpaletul găsit asupra sa, bărbatul a recunoscut că l-a sustras din spatele scenei și intenționa să-l folosească pentru a transporta diverse obiecte voluminoase”, a informat Poliția Locală Timișoara.
Bărbatul a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.