În intervalul menționat, în Banat, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ. Cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.
Pompierii recomandă să fie luate câteva măsuri pentru evitarea unor probleme majore cauzate de cantitățile mari de apă.
„Evită adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.
Sistează activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
Închide toate ferestrele locuinţei.
În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încerca să le traversezi prin apă și nu te apropia de malurile acestora.
Curăță șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.”