Dacă aveți cumva impresia că Statele Unite ale Americii sunt, de câteva zile, un stat fascist, rasist, xenofob, misogin, homofob, cum ar veni o democrație complet eșuată, să știți că nu sunteți deloc departe de logică. Sunteți foarteee departe de realitate, evident! însă, permiteți-mi să remarc, Logica nu v-a părăsit, ci vă ține, în continuare, cu pasiune, în brațe. Căci ce altă concluzie poți să tragi despre votanții unui individ pe care și presa democrată, și adversarii săi îl scuipau cu exact (des)calificativele de mai sus?! Pot fi ei, votanții lui Trump, niște persoane onorabile, atașate de valorile unei societăți libere, bazate pe drepturile omului, ale diversității de toate felurile, ale incluziunii despre care se face vorbire – ce expresie tâmpită! – atunci când ne referim la o societate democratică?
Evident că da. Evident că SUA sunt o democrație și evident că sofismul de mai sus nu e altceva decât o invitație la discernerea unui lung șir de nuanțe. Într-o confruntare ce a scindat și va continua să scindeze nu doar SUA, ci lumea întreagă.
Așa că prima nuanță pe care încerc să o propun astăzi, aici, este, în opinia mea, că America a votat mai degrabă împotriva Kamalei Harris decât pentru Trump. Iar cifrele cred că îmi dau dreptate fiindcă, în 2020, Joe Biden a obținut 81 milioane de voturi, iar la alegerile de acum, Harris a obținut doar 66 de milioane. Unde au dispărut 15 milioane de democrați? În ce-l privește pe Trump, aceleași cifre arată că, în 2020 a convins 74 de milioane de americani, iar acum, 71 de milioane. Așadar, e limpede că Partidul Democrat a avut și are mari probleme pe care nici susținerea Hollywood-ului, nici a showbiz-ului, nici poziția clar părtinitoare a marilor trusturi media nu le-a putut pansa. Ba chiar le-a vârât și mai abitir în falset și ridicol, exact așa cum face și algoritmul filmelor selectabile la Oscar, ce impune includerea persoanelor din grupuri subreprezentate, precum femeile, persoane din grupuri etnice sau rasiale, din comunitatea LGBTQ+ şi persoane cu dizabilităţi, toate astea fiind obligatorii și în scenariu, și în distribuție, și în producție. Ați recunoscut aici obsesia corectitudinii politice care, împreună cu mișcarea WOKE și fenomenul cancel culture, a devenit marota democraților. Și a transformat orice nuanță cu privire la asemenea teme într-un rechizitoriu cu consecințe grave: profesori umiliți de elevi și studenți fiindcă sunt de rasă caucaziană sau heterosexuali, oameni care și-au pierdut serviciul din cauza unor glume, anularea notelor la examene și concursuri în numele egalității etc. etc.
Adăugați aici toate propunerile legislative cu privire la indeciziile genului la copii și adolescenți, derivele feminismului, mișcarea #Me Too, dar și alunecarea universităților americane către un antisemitism feroce pentru a vedea că marile teme ale democraților americani sunt prea departe de viață. Cu o singură și, cred eu, admirabilă excepție ce ține însă de politica externă: ajutorul pentru Ucraina. Ceea ce ar fi o altă nuanță obligatoriu de subliniat.
Cât îl privește pe Trump, nu e nici pe gustul meu și, dacă aș fi fost american, cu siguranță nu l-aș fi votat. A avut atât de multe reacții inacceptabile, mizerabile încât nu îmi imaginez cum poate fi el perla unui partid ca Republicanii. Da, adesea e megaloman, grobian, misogin, fanfaron, după cum nu pare deloc a înțelege diversitatea lumii de azi. Imprevizibil și conspiraționist, are toate datele unui individ care nu ezită, în numele unui adevăr ad hoc, să tranzacționeze principii. Mi-a fost rușine de mesajul fiului său adresat lui Zelensky în care compara ajutorul SUA cu o pensie ce va înceta în momentul instalării lui Trump la Casa Albă.
Ce bine că nu sunt american! Ar fi trebuit să aleg între o ideologie ce schimonosește lumea și între un personaj gata schimonosit!