Mii de turiști au ajuns în acest weekend pe litoral. La cazinoul din Constanța, oamenii s-au bucurat de peisaj și de vremea frumoasă la o plimbare, iar alții au poposit în zonă pentru a lua prânzul. Chiar dacă temperaturile nu au depășit 20 de grade, au fost și turiști mai curajoși care au încercat apa mării.
În acest weekend, polul aglomerației de pe litoralul romanesc a fost faleza cazinoului din Constanța, unde sute de localnici și turiști au ieșit să se bucure de peisaj și de soare.
„Foarte frumos, foarte cald, toată lumea a ieșit la plimbare. Ne era dor. Așteptam să se încălzează vremea și să venim. Da, e cam aglomerat”, spune o localnică.
Vremea frumoasă i-a scos pe turiști din camere. Au ieșit la o plimbare pe malul mării, să simtă briza. Cei mai curajoși și-au pus costumele de baie și s-au întins pe șezlonguri, ca să se bronzeze. Câțiva s-au încumentat să intre și în apă.
Cum temperaturile vor crește în perioada următoare pe litoral, tot mai mulți turiști sunt așteptați la malul mării.