Doi medici stomatologi au fost reținuți de către polițiști pe motiv că ar fi realizat mai multe intervenții estetice fără a deține acest drept, în clinici medicale din Dumbrăvița și Arad.
„În fapt, s-a reținut că suspecta, beneficiind de ajutorul concubinului său, în perioada 2024-2025 și-a atribuit fără drept calitatea de medic estetician și a efectuat intervenții estetice minim invazive (lipoliză, reconturarea mandibulei, mărirea sau volumizarea pomeților, mărirea buzelor prin injectare de acid hialuronic/toxină botulinică, corecția șanțurilor nazo-geniene/cearcănelor/peri-orbitale), aceste proceduri desfășurându-se în cadrul unor locații situate în mun. Arad și com. Dumbrăvița, jud. Timiș. În aceste condiții, suspecta, nefiind înregistrată în cadrul Colegiului Medicilor din România, a desfășurat profesia de medic estetician fără drept de liberă practică în condițiile legii, ocazie cu care a indus în eroare mai multe persoane cu privire la calitatea sa de medic specialist în realizarea de proceduri minim invazive cu drept de liberă practică pe teritoriul României și a efectuat acte medicale asupra acestora, obținând totodată foloase patrimoniale injuste reprezentate de contravaloarea achitată pentru actele medicale”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
În cursul zilei de joi, oamenii legii au realizat trei percheziții domiciliare, la sediul unei clinici medicale din Dumbrăvița, a unei clinici medicale din Arad, precum și la domiciliul celor doi, ocazie cu care au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor înscrisuri medicale folosite de persoana care efectua proceduri estetice chirurgicale minim invazive fără drept de liberă practică pe teritoriul României, suma totală de 20.800 lei și 700 euro, un laptop și 3 telefoane mobile.
„Totodată, la domiciliul persoanelor cercetate au fost identificate mai multe prafuri de culoare albă existând indicii că acestea ar fi droguri, precum și accesorii conexe consumului de droguri, sens în care au fost ridicate și urmează a fi înainte organelor de cercetare penală din cadrul B.C.C.O. Timișoara în vederea continuării cercetărilor și sub acest aspect. Față de cele două persoane cercetate a fost dispusă măsura reținerii pe o durată de 24 ore, persoanele fiind introduse în C.R.A.P. Arad, procurorul de caz urmând a analiza oportunitatea luării în continuare a unor alte măsuri preventive față de acestea”, a informat instituția.
Cercetările vor continua în vederea identificării întregii activități infracționale a celor două persoane, precum și a stabilirii întregii perioade infracționale.