Un accident rutier a avut loc, marți, în apropiere de Timișoara, fiind provocat de un șofer de 71 ani.
„Un bărbat de 71 de ani, a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Remetea Mare înspre Timișoara, iar la intersecția cu strada Aeroportului a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism condus de un bărbat 54 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 71 de ani, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a informat Poliția Timiș.
În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.