Trei persoane au ajuns la spital, marți seara, după ce o mașină s-a răsturnat într-o curbă pe un drum din județul Timiș.
„Un bărbat, de 50 de ani, a condus un autoturism pe DJ 692 dinspre localitatea Gelu înspre localitatea Variaș, iar la un moment dat, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat. În urma evenimentului rutier, au rezultat trei victime, respectiv bărbatul de 50 de ani, o femeie de 52 de ani și o femeie de 58 de ani, ambele pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 50 de ani”, a informat Poliția Timiș.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.







































