Bărbatul de 39 de ani a fost reținut pentru 30 de zile.
„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 39 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din probatoriul administrat a reieșit că, pe parcursul lunii noiembrie 2025, persoana cercetată ar procurat și deținut diferite cantități de substanțe cristaline din categoria drogurilor de mare risc, în scopul comercializării către consumatori, în județul Timiș.
În urma percheziției efectuate, la data de 28 noiembrie 2025, de către polițiști, la locuința acesteia, au fost descoperite și ridicate 23 de pungi conținând 11,5 kilograme de drog de mare risc (4-CMC), 29 de plicuri în interiorul cărora existau substanțe cristaline și vegetale, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea persoanei cercetate.
La data de 29 noiembrie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.”,
au transmis reprezentanții DIICOT.


































