Consiliul Județean Timiș dă startul activităților de iarnă la Muzeul Satului Bănățean sâmbătă, 6 decembrie, la ora 16.00. Programul este gândit pentru toate vârstele: de la instalații spectaculoase de lumini, concerte live, carusel și patinoar gratuit, până la ateliere creative dedicate copiilor. În săptămâna 17 – 21 decembrie vor avea loc zilnic concerte de colinde.
„Perioada sărbătorilor de iarnă este foarte importantă pentru familii, de aceea, am pregătit o serie de evenimente gratuite care încurajează petrecerea timpului liber alături de cei dragi și are în centrul atenției copiii și tinerii. În multitudinea de activități comerciale, foarte scumpe pentru majoritatea bugetelor de familie, consider că sunt necesare alternative care să permită copiilor să se bucure fără să plătească. Programul va îmbina distracția cu oferta culturală, inițiativa „Lights of the Village” fiind implementată de două instituții de cultură din subordinea CJ Timiș”, a afirmat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Concertele de la Muzeul Satului vor începe de la ora 18:00, iar capetele de afiș includ: Subcarpați, The Motans, Vunk, Damian & Brothers, Tania Turtureanu, Argatu, Mircea Baniciu, Phaser, TM Groove & Tania Ionescu, Dorina Vasilashko, Maryliss, Adrian Ilie & friends.
Patinoarul și caruselul sunt deschise gratuit: miercuri – vineri: 15:00 – 20:00; sâmbătă – duminică: 14:00 – 21:00.
Atelierul de Crăciun (6–21 decembrie), pentru grupuri de copii (pe bază de rezervare la 0770 796 690), vor completa atmosfera cu activități creative și educative.
„Lights of the Village” va avea loc în perioada 6 – 21 decembrie, de miercuri până duminică, iar accesul este liber. Evenimentul este organizat de Muzeul Național al Banatului, la Muzeul Satului Bănățean, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.





































