Trei persoane au fost rănite joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs în parcarea unui centru comercial din Calea Șagului din Timișoara.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul a avut loc în data de 25 iunie 2026, în jurul orei 17:00. Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat în vârstă de 65 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe o zonă destinată pietonilor, unde a surprins și accidentat trei persoane.
Autoturismul și-a continuat deplasarea și s-a oprit ulterior într-o societate comercială din apropiere.
În urma impactului au fost răniți o femeie de 56 de ani, un bărbat de 34 de ani și un alt bărbat a cărui identitate nu a putut fi stabilită imediat, acesta fiind transportat de urgență la spital. Toate cele trei victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la unități sanitare pentru îngrijiri de specialitate.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Autoritățile reamintesc că ancheta este în desfășurare, iar concluziile finale vor fi stabilite în urma cercetărilor.
sursa foto: Facebook/Ervin Boer







































