Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineaţă, la un garaj din Sânmihaiu Român. În scurt timp, flăcările au cuprins şi acoperişul casei din apropiere.
„În această dimineață, în jurul orei 08:30, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un garaj, în Sânmihaiu Român. A fost alertat Detașamentul 2 Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la nivelul anexei, cu propagare la acoperișul locuinței„, a informat ISU Timiş.
Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Pompierii acționează pentru limitarea extinderii incendiului la vecinătăţi și lichidarea acestuia.
Update: Potrivit ISU Timiş, incendiul a fost lichidat. Se acționează pentru înlăturarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabile de izbucnire.








































