Potenţialul geotermal al judeţului Timiş urmează să fie pus în valoare! Alexandru Iovescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, anunţă că a fost înfiinţată Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Resurse Geotermale Banat”. Din aceasta fac parte, la constituire, 12 comune și două orașe din județul Timiș, împreună cu CJ Timiș.
„Potrivit unui studiu, numai în zona de vest a județului au fost identificate 55 de izvoare de apă geotermală care pot fi exploatate. Este o resursă care poate aduce economii pentru administrațiile locale, dar și oportunități pentru comunități: pentru încălzirea școlilor, spitalelor, clădirilor administrative și a altor clădiri publice, reducând costurile cu energia; în perspectivă, acolo unde studiile tehnice și economice confirmă oportunitatea, pentru încălzirea locuințelor și a altor clădiri; în agricultură, inclusiv pentru încălzirea serelor și dezvoltarea unor activități care să beneficieze de energia geotermală; în turism și agrement, prin dezvoltarea unor baze de tratament, centre de wellness, ștranduri sau alte proiecte care valorifică proprietățile apei geotermale; şi, foarte important, prin colaborarea dintre mai multe administrații putem avea o capacitate mai mare de a pregăti proiecte și de a accesa fonduri europene și alte surse de finanțare”, a explicat Alexandru Iovescu.
Potrivit vicepreşedintelui CJ Timiş, prin această asociație se doreşte identificarea resurselor existente, pregătirea de proiecte și atragerea de fonduri europene și alte surse de finanțare pentru valorificarea lor.
„Nu pornim însă de la zero. La Lovrin și Șandra există deja clădiri publice racordate la apă geotermală, în Deta, Lovrin și Teremia avem ștranduri cu apă termală. Sunt exemple concrete că această resursă poate fi transformată într-un beneficiu pentru comunitate și pe care vrem să le analizăm și să le replicăm acolo unde condițiile permit. Primul pas a fost să ne unim. Următorii pași sunt să identificăm cât mai exact potențialul geotermal al județului, să stabilim proiectele prioritare și să găsim finanțarea necesară pentru realizarea lor”, a declarat Alexandru Iovescu.




































