Primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz le-a dat asigurări timișorenilor că activitatea din primărie va continua în ritm susținut, pe baza sistemului de lucru și a echipei solide construite în ultimii ani. Coordonarea marilor proiecte ale orașului va fi asigurată direct de cei doi viceprimari, Ruben Lațcău și Paula Romocean, alături de administratorul public Matei Creiveanu.
Echipa din conducerea executivă va duce mai departe toate investițiile strategice aflate în derulare. Absorbția fondurilor europene, modernizarea infrastructurii de transport, construirea de noi poduri și reabilitarea școlilor vor continua conform graficelor stabilite.
„Am primit mii de mesaje în ultimele zile: ce se întâmplă mai departe?
M-am întâlnit azi cu prieteni, colegi din USR, simpatizanți, timișoreni simpli care încă mai cred în dreptate. M-am bucurat să le pot răspunde întrebărilor. În Primărie în ultimii ani am construit o echipă solidă și un sistem de lucru care vor duce mai departe munca începută. Proiectele Timișoarei vor continua sub coordonarea celor doi viceprimari USR, Ruben Lațcău și Paula Romocean, și a administratorului public Matei Creiveanu. Timișoara rămâne pe mâinile bune ale echipei mele. Răbdarea oamenilor va fi în continuare testată de atâtea șantiere, absorbția de fonduri europene va continua, noi poduri vor fi construite, școli modernizate și transportul public mai eficient.Eu voi rămâne timișorean implicat. Și președinte USR. Și din aceste poziții mă voi bate în continuare, împreună cu voi, cu caracatița care de 36 de ani sufocă România. Speranța că împreună suntem contra-forța la această mafie este crucială. Dar știm cu toții că nu este suficient să ne luptăm de la o zi la alta. Avem nevoie să fim cât mai mulți ca să putem schimba regulile jocului.Iar pentru asta e nevoie de fiecare dintre voi. Nimeni nu poarte rămâne pe margine.Dacă vrei să te implici, lasă-mi datele de contact pe DominicFritz.ro !
Înainte, împreună.”,
Chiar dacă numărătoarea inversă marchează finalul acestei etape din primărie, Dominic Fritz a subliniat că va rămâne un timișorean implicat și că își va continua activitatea din poziția de președinte USR. De asemenea, acesta a făcut un apel la implicare civică, invitând cetățenii care doresc să susțină proiectele de dezvoltare să se înscrie pe platforma sa personală.






























