Spitalul Municipal Timişoara anunţă că organizează Ziua Porţilor Deschise la Maternitatea Odobescu.
„Venirea pe lume a unui copil este, fără îndoială, cel mai minunat și profund miracol din viața unei familii. Este un moment de o frumusețe unică, dar și o călătorie în care încrederea părinților are nevoie de certitudinea unei siguranțe absolute. Pentru că adevărata încredere se clădește prin transparență și cunoaștere directă, avem deosebita onoare de a vă invita să ne vizitați și să descoperiți, prin propriii ochi, standardele de elită ale maternității noastre. Vă deschidem porțile pentru a explora un spațiu medical de înaltă performanță, unde profesionalismul academic se împletește subtil cu o profundă empatie umană. În cadrul vizitei ghidate, veți avea ocazia să cunoașteți echipa noastră și să vedeți departamentele dotate la cele mai înalte standarde internaționale, pregătite să asigure protecție deplină în orice scenariu„, a informat unitatea medicală.
Mai precis, în cadrul evenimentului vor putea fi vizitate Secția de Nou-Născuți la Termen, precum şi Compartimentul de Terapie Intensivă Neonatală și Secția de Prematuri.
„Vă așteptăm cu drag să ne treceți pragul, să simțiți siguranța ambientului nostru și să pășiți pe drumul parentalității cu inima liniștită, știind că viitorul copilului dumneavoastră este ocrotit de excelență”, a afirmat dr. Mihaela Țunescu, medic primar neonatolog și șefa Secției de Neonatologie din cadrul Maternități Odobescu.
Ziua Porților Deschise are loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 10:00 la ora 18:00, la Noua Maternitate Odobescu, situată pe str. Franyo Zoltan, nr. 6.







































