În fiecare an, pe 13 octombrie, este celebrată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, ocazie cu care este promovată importanța prevenirii și a pregătirii în fața situațiilor de risc. Tema din acest an este desfășurată sub sloganul “Reziliența începe acasă”.
Totodată, ziua de marți, 13 octombrie, marchează Ziua Informării Preventive, campanie derulată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin care cetățenii sunt încurajați să acorde o atenție sporită măsurilor de prevenire și comportamentului adecvat în cazul producerii unor situații de urgență.
Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș organizează o serie de activități dedicate informării și educării preventive a populației, având ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare asupra riscurilor și promovarea măsurilor de protecție.
Astfel, în data de 13 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 18:00, porțile subunităților de pompieri din județ vor fi deschise pentru toți cei interesați să descopere activitatea salvatorilor, tehnica de intervenție și modul în care aceștia acționează pentru gestionarea situațiilor de urgență.
De asemenea, în intervalul orar 11:00 – 15:00, vor fi amenajate puncte de informare preventivă în centrele comerciale Iulius Mall Timișoara și Shopping City Timișoara. Aici, specialiștii inspectoratului vor oferi informații și recomandări privind prevenirea situațiilor de urgență, adoptarea unui comportament preventiv și măsurile care trebuie luate pentru protejarea vieții și a bunurilor.
„Activitățile urmăresc să aducă informațiile preventive mai aproape de comunitate și să încurajeze adoptarea unor măsuri simple, dar esențiale, pentru reducerea vulnerabilității în fața dezastrelor„, a informat ISU Timiş.
Totodată, până la sfârșitul lunii octombrie, pompierii timișeni vor desfășura activități de informare și educare preventivă în unitățile de învățământ din județ, atât la solicitarea acestora, cât și cu prilejul vizitelor organizate la sediile subunităților de intervenție.
„Activitățile vor include instruiri privind acordarea primului ajutor, lecții deschise dedicate comportamentului adecvat în situații de urgență, precum și prezentări ale tehnicii și misiunilor pompierilor, adaptate vârstei participanților. Prin aceste demersuri, urmărim dezvoltarea spiritului preventiv în rândul copiilor și tinerilor și formarea unor deprinderi esențiale pentru recunoașterea riscurilor și adoptarea unui comportament corect în situații critice”, a transmis ISU Timiş.





































