Adulți, copii și vârstnici, mulți dintre ei din Timișoara, peste 100 de persoane, au așteptat în jur de 14 ore să ajungă înapoi, acasă din Italia. Compania Wizzair trebuia să îi transporte din Bergamo încă de luni seara.
Cei peste 100 de români au dormit în aeroportul din Bergamo peste noapte. Compania de zbor i-a anunțat că au o problemă tehnică la aeronava cu care românii urmau să zboare. În timpul nopții i-au urcat într-un avion, apoi i-au dat iar jos. Apoi i-au anunțat că decoleaza marți la 9:30 spre Timișoara, însă la 9:30 au amânat din nou plecarea. În cele din urmă aeronava aterizează în jurul orei 14, marți pe aeroportul din Timișoara.
Oamenii spun că au dormit fiecare pe unde a putut, în aeroport. Pe jos, pe bănci, pe bagaje. Au primit de la compania de zbor un voucher cu care să-și cumpere cafea. Autoritățile române din Italia, la care au apelat pasagerii pentru ajutor, au ridicat din umeri și nu le-au fost de folos cu nimic.
Românii sunt deciși să dea în judecată compania de zbor.