Din 2022, timișorenii vor plăti impozite mai mari. Majorările vor fi valabile pentru cei care au clădiri nerezidențiale, care vor ajunge să plătească la fel ca persoanele juridice. Și pentru locuințe se măresc impozitele, dar într-un cuantum mai mic.
Timișorenii care dețin clădiri nerezidențiale vor plăti de anul viitor un impozit de trei ori mai mare decât în momentul de față. Primăria Timișoara a publicat proiectul de hotărâre care ar trebui votat de Consiliul Local.
Cresc și impozitele la clădirile rezidențiale, dar nu atât de mult. Dacă anul acesta s-a aplicat o cotă de 0,08% asupra valorii impozabile a clădirii, pentru anul 2022 se va aplica o cotă de 0,10% asupra valorii impozabile a clădirii.
Pe de-altă parte, din 54 de taxe speciale existente în anul curent, din 2022 vor fi opt. Primăria Timișoara estimează o creștere a bugetului local de 18 milioane de lei, după majorarea impozitelor pe clădiri.