Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a precizat vineri că, în cadrul negocierilor din coaliţia de guvernare, fiecare formaţiune şi-a menţinut punctul de vedere, fără a se ajunge la un acord pentru a continua colaborarea.
„Tocmai a fost depusă moţiunea de cenzură”, a precizat Dan Barna, vineri seara, într-o declaraţie susţinută la Palatul Parlamentului.
El a menţionat că miniştrii USR PLUS îşi vor depune demisia la începutul săptămânii viitoare.
Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a subliniat că partidul îşi doreşte să facă parte din coaliţia de guvernare în continuare, alături de PNL şi UDMR, dar sub conducerea altui premier.
„Nu mai putem să lucrăm cu premierul Cîţu pentru că nu mai inspiră încredere”, a completat Dacian Cioloș.