Trei localități din Caraș-Severin intră sub restricții pe fondul creșterii numărului de cazuri de Covid – 19. Este vorba de Lupac, Ciudanoviţa şi Ramna, care înregistrează 4,97 de infectări la mia de locuitori, 3,37, respectiv 2,56.
Printre altele, de mâine, timp de două săptămâni, masca de protecție este obligatorie în spații publice deschise sau închise, aglomerate, precum și pe o distanță de 50 de metri de unitățile de învățământ.
Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, iar situația va fi reevaluată peste 14 zile, pe baza analizei prezentate de Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin.
Sursa: Radiotimisoara.ro