Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță lucrări de reparații pe traseul Șag – Moravița, în luna octombrie. Vor fi și restricții pentru șoferi.
Pe DN 59 Șag – Moravița, au început lucrări de reparații pentru întreținerea structurii rutiere, care vor dura până la finalul lunii octombrie. Antreprenorul care se ocupă de repararea drumului este Axela Construcții.
Șoferii care circulă pe traseul de peste 45 km vor avea restricții, în funcție de zona în care sunt prezenți drumarii pe traseu. Astfel, sunt sfătuiți să adapteze viteza în zona de reparații și să respecte semnalizările rutiere.
Sursa: RadioTimisoara.ro