Un număr de 117 proiecte pentru comunitate au fost depuse de către cetățeni în cadrul campaniei de bugetare participativă a Primăriei Timișoara.
Dintre aceste propuneri, 17 fac parte din campania-pilot destinată cartierelor Fratelia, Ronaț, Polonă și Kuncz, celelalte fiind proiecte pentru întregul oraș.
„Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și anul acesta în viața comunității și au venit cu propuneri de proiecte care îmbunătățesc viața orașului. Nu putem dezvolta Timișoara fără acest dialog permanent cu timișorenii: fiecare știe cel mai bine ce lipsește cartierului lui și orașului sau cum putem să inovăm în spațiul public. Nu e vorba doar despre creativitatea celor care au venit cu proiecte, ci este și despre asumarea responsabilității împărțirii bugetului local. Practic, atât cei care au propus proiecte, cât și cei care vor alege prin vot ce proiecte să implementăm, decid cum cheltuim o parte din banii din taxele și impozitele plătite de timișoreni”, a declarat primarul Dominic Fritz.
În ceea ce privește inițiatorii proiectelor, 87 de persoane s-au implicat în acest demers, 15 dintre acestea venind cu mai multe propuneri.
Următoarea etapă constă în analiza tehnică, juridică și financiară a eligibilității tuturor proiectelor depuse, de către Comisia de buget participativ împreună cu aparatul de specialitate al primăriei. Perioada de analiză este programată să se deruleze până în data de 22 mai, dar este posibil ca acest termen să se prelungească, având în vedere numărul mare de proiecte depuse. După comunicarea rezultatelor analizei, cei care nu sunt mulțumiți de rezultate pot depune contestație, în perioada 24-31 mai. Procesul de votare pentru lista finală de proiecte eligibile se va desfășura în intervalul 1 iunie – 2 iulie.
Proiectele câștigătoare, maxim 15, vor fi desemnate în urma votului timișorenilor, apoi vor fi incluse în bugetul local și implementate de Primăria Timișoara.
Noutatea ediției din acest an este că, din bugetul total de 4,2 milioane lei alocată bugetului participativ, suma de 1,2 milioane de lei va fi direcționată către campania dedicată cartierelor.