Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere vine cu un anunț important pentru șoferi. Și anume, de vineri, 17 octombrie, de la ora 23.45, și până duminică, 19 octombrie, la ora 04.00, emiterea rovinietei şi peajului prin intermediul portalului www.erovinieta.ro şi prin aplicaţia eTarife nu va fi posibilă.
„Această întrerupere este necesară întrucât banca parteneră a CNAIR în procesul de emitere a rovinietei si peajului prin portalul www.erovinieta.ro şi prin aplicaţia eTarife urmează să efectueze un update în sistemul propriu de carduri”, a informat CNAIR.
Instituția le reamintește utilizatorilor că rovinieta poate fi achiziţionată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilităţii, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea. Rovinieta şi peajul pot fi achiziţionate și de la distribuitorii autorizaţi, utilizând şi alte mijloace de plată.