Începând din seara de joi, 28 octombrie, Colterm a reînceput furnizarea agentului termic pentru clienții sistemului centralizat de încălzire. Potrivit Colterm, distribuitorul de gaz a întârziat livrarea acestuia cu 4-5 ore, motiv pentru care nu a reușit să repună în funcțiune sistemul de încălzire în timpul în care estimau inițial că se va întâmpla, instalațiile fiind repornite aseară, după ora 18.
„Prioritare la alimentare au fost spitalele din Timișoara racordate la COLTERM, motiv pentru care alimentarea celorlalte puncte termice a întârziat peste estimările noastre. Ne cerem scuze timișorenilor cărora le-am prelungit acest disconfort și îi asigurăm că, în cursul acestei zile, toate punctele termice vor fi alimentate și toți timișorenii vor avea căldură și apă caldă.”, precizează reprezentanții Colterm.
„Întârzieri în furnizare vor fi la o parte dintre clienții din zona de nord a orașului, respectiv a celor arondați punctelor termice 13, 50 și Diana, unde există o avarie care se va remedia până în orele următoare, ca până cel târziu la ora 20 și acestea să fie alimentate cu agent termic.
Așa cum s-a anunțat în toată această perioadă, temperatura la care vom furniza căldură va fi scăzută, de 35 de grade la plecarea din punctele termice.
Ne cerem scuze timișorenilor și îi asigurăm că,în continuare, se fac eforturi din partea noastră și a executivului Primărie pentru ca situația furnizării de agent termic să fie remediată.”, se menționează în comunicatul de presă transmis de Colterm.