Consiliul Județean Timiș a semnat, vineri dimineața, contractul privind reabilitarea Castelului Huniade din Timișoara.
„Castelul Huniade, cea mai veche si una dintre cele mai frumoase clădiri din Timișoara, intră în cel mai amplu proces de restaurare și consolidare. Am semnat contractul pentru execuția lucrărilor, suma alocată pentru punerea în valoare a acestui monument arhitectural fiind de aproape 150 de milioane de lei. La preluarea mandatului, am spus clar și răspicat: Castelul Huniade trebuie să fie pus în valoare și redat comunității. De astăzi putem să ne apucăm de treabă”, a afirmat Alfred Simonis.
Castelul Huniade va parcurge un proces de restaurare care va dura trei ani. În prezent, monumentul istoric prezintă fisuri importante la nivelul pereților și planșeelor, infiltrații din sol și prin acoperiș, dar și o uzură fizică avansată care a făcut imposibilă deschiderea acestuia către public.
Contractul a fost semnat cu asocierea Construcții Erbașu S.A. (lider) și EURAS S.R.L. (asociat), valoarea fiind de aproape 105 milioane de lei, fără TVA.
„Scopul investiției majore realizate de Consiliul Județean Timiș este redarea Castelului Huniade circuitului muzeal și deschiderea acestuia către publicul care îl așteaptă de zeci de ani. Vor fi realizate intervenții de restaurare și refuncționalizare, atât Aripa NV a clădirii cât și în zona Sud, Sud-Vest și Sud-Est, iar întregul castel va fi consolidat pentru punerea în siguranță și pentru asigurarea unei stabilități structurale. După efectuarea lucrărilor de restaurare arhitecturală, Castelul Huniade va funcționa ca muzeu cu dotări de înaltă tehnologie și cu asigurarea tuturor condițiilor pentru organizarea de expoziții, acțiuni culturale și evenimente de anvergură. Toate finisajele originale și elementele care s-au păstrat de-a lungul timpului – tâmplărie, paviment din marmură și decorații, vor fi refăcute și puse în valoare”, a informat CJ Timiș.
După recepția lucrărilor, constructorul va asigura o garanție a lucrărilor de 10 ani.