A mai rămas o lună până la termenul la care Colterm trebuie să cumpere certificatele de poluare aferente anului trecut, în valoare de aproximativ 100 milioane lei.
La mijlocul lunii martie, a fost convocată o ședință a Consiliului Local Timișoara, cu un singur punct pe ordinea de zi: găsirea unei surse de finanțare pentru societatea de termoficare. Discuțiile au fost în zadar, primarul Dominic Fritz susținând că nu există în conturile instituției această sumă.
În aceste condiții, luni, 3 aprilie, începând cu ora 16.00, va avea loc o nouă ședință extraordinară, în care se va analiza soarta Colterm.
„Proiectul ordinii de zi a ședinței: Proiect de hotărâre privind aprobarea achitării către Compania Locală de Termoficare Colterm S.A. a sumei de 100.000.000 lei cu titlul de ”Avans subvenții diferență de preț și tarif la energia termică livrată populației”, a informat Primăria Timișoara.
Ședința extraordinară are loc la solicitarea a 12 consilieri locali.