S-a făcut încă un pas în ceea ce privește proiectul privind reabilitarea căii ferate Caransebeș – Lugoj.
CFR Infrastructură anunță că a fost semnat contractul, în valoare de 14,3 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de consultanță și supervizare a proiectării și execuției lucrărilor pe această cale ferată, care reprezintă lotul 1 din linia feroviară Caransebeș – Timișoara – Arad. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin PNRR.
„În cadrul contractului, consultantul/supervizorul va coordona, va asigura consultanță și supervizare în cadrul celor două etape ale contractelor, respectiv proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare pe lotul 1. De asemenea, va urmări ca proiectul tehnic să fie elaborat conform regulamentelor legale în vigoare. Consultanța și supervizarea etapelor de proiectare și execuție lucrări se vor realiza pe secțiunea Caransebeș – Lugoj (lotul 1) de la km 474+925 la km 514+504, iar durata totală estimată a serviciilor prestate este de 103 luni”, a transmis CFR Infrastructură.
La finalul lucrărilor de reabilitare, trenurile vor circula pe calea ferată Caransebeș – Lugoj cu o viteză maximă de 160 km/h.