Dominic Fritz, președintele USR, consideră că moțiunea simplă împotriva lui Radu Miruță, ministrul Apărării, a fost bazată pe dezinformare și propaganda extremiștilor.
„Moțiunea împotriva lui Radu Miruţă a picat astăzi la Senat. A fost bazată pe dezinformarea și propaganda extremiștilor. Care, în mod convenabil, au ca țintă exclusivă miniștrii USR. E clar cine e cu adevărat o amenințare pentru păpușarii sistemului din spatele AUR. Pentru ministrul Apărării, Radu Miruță, programul SAFE înseamnă investiții corecte pentru dotarea Armatei Române, fără firme de casă, fără aranjamente și fără ca banii destinați securității naționale să ajungă în buzunarele unor grupuri de interese. România are nevoie de transparență și profesionalism, nu de circ politic. Vă mulțumesc că îi țineți spatele lui Radu. Contează, să știți”, a afirmat primarul Dominic Fritz.
Senatul a dezbătut și supus votului luni, 9 februarie, trei moțiuni simple ale opoziției privind activitatea Guvernului în domeniile politicii europene, apărării și educației. Cele trei moțiuni au fost respinse.






































