Oana Gheorghiu a depus jurământul, joi, pentru postul de vicepremier, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni.
„Felicitări, doamnă vicepremier Oana Gheorghiu. Vă rog, nu lăsați la ușa Guvernului încăpățânarea de a schimba sistemul, curajul de a vă lupta cu balaurii și credința că România va fi bine. Ați dovedit că imposibilul se poate construi. Nu va fi ușor nici acum, dar aveți mulți oameni care vă susțin. Onorat să lucrăm împreună”, a declarat Dominic Fritz, liderul USR.
De la eveniment a lipsit preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, cel care a contestat numirea Oanei Gheorghiu în această funcţie. Nu a fost prezent nici preşedintele Senatului, Mircea Abrudean.
Oana Gheorghiu îl înlocuieşte în funcţia de vicepremier pe Dragoş Anastasiu.





































