În localitatea timișeană Pișchia a fost realizată o platformă care va transforma deșeurile organice în biogaz, energie și îngrășământ. Investiția se ridică la aproximativ 15 milioane de euro, iar Alexandru Iovescu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, a realizat o vizită în teren.
„La Pișchia se testează o investiție care poate schimba modul în care privim deșeurile biodegradabile. Am mers acolo pentru documentare. Am vrut să văd exact cum funcționează o platformă care transformă resturile organice în biogaz, energie electrică, energie termică și îngrășământ pentru agricultură. Nu teorie, nu prezentări pe hârtie — ci un sistem real, în lucru. Investiția este de aproximativ 15 milioane de euro, iar după perioada de testare va putea procesa peste 200 de tone de deșeuri pe zi. Asta înseamnă mai puțin depozitat la groapă, mai multă energie produsă local și o utilizare inteligentă a resurselor pe care, până acum, le aruncam”, a afirmat Alexandru Iovescu.
Potrivit vicepreședintelui CJ Timiș, un astfel de model ar putea fi implementat și la nivel județean, cu scopul valorificării deșeurilor.
„Un astfel de model merită analizat serios și, poate, reuşim să îl replicăm la nivel județean. Dacă vrem să reducem presiunea pe gropile de gunoi și să valorificăm deșeurile, soluțiile există. Important este să le punem în practică și să asigurăm colectarea separată corectă. Felicit investitorii și administrația locală pentru deschiderea și curajul de a testa un proiect care arată că deșeurile pot deveni energie și oportunitate economică”, a declarat Alexandru Iovescu.



































